Ce frumoasa esti...

...draga mea zapada!!!

Azi am stat in gura pesterii si am privit fulgii de zapada. Ca un nebun. Stateam si priveam. Priveam si ma gandeam. Ma gandeam si inchideam ochii. Inchideam ochii si imi aduceam aminte ca ninge. Imi aduceam aminte ca ninge si deschideam ochii. Deschideam ochii si priveam fulgii de nea... .

Intotdeauna am adorat iarna. Din nenumarate motive. Primul dintre ele trebuie sa fie practicarea ski-ului. La 4 ani a avut tata bunavointa sa ma urce pe ele si de atunci pe ele am ramas. Dar ce chin a fost la inceput. Ne-a aratat mie si surorii mele ce trebuie facut, ne-a supravegheat de cateva ori apoi "descurcati-va dragii taichii". Si cum ne-am mai descurcat!!!

Totul decurgea perfect dupa standardele noastre, pana la oprire. Acolo era masacru. La sfarsitul partiei improvizate din spatele casei se afla un gard de lemn. Asta reprezenta orpirea. Nu va imaginati ca pateam ceva pentru ca panta pana la gard era lina. Daca ar mai fi fost 10 metri in plus pana la el ne-am fi oprit bine mersi cu ajutorul gravitatiei. Dar acesti 10 metri lipseau. Si uite asa gardul era oprirea. Pana aici nimic grav. Doar ca oricine care a invatat sa schieze stie ca una dintre cele mai grele tehnici in ski este ridicarea fundului de la sol. DEZASTRU.

Ei bine mai pune-ti la socoteala si ridicarea de sub un gard de lemn si aveti reteta dezastrului pentru 2 copii de 4 respectiv 3 anisori. Maaamiiiiiiii...., plansete, zbierete. Mama disperata. Ar fi venit sa ne ajute dar avea un sot. Tata."Lasa-i sa se descurce".

Si plangeam noi, plangea si mama pe ascuns....de... suflet de mama. Cand vedeam ca nu e rost de induiosat, ne adunam fortele si reuseam: " Nu a fost asa greu", ne incurajam reciproc. Asta pana data viitoare. Maaaaaaamiiiiiii..... :))

Si uite asa am prins o dragoste eterna pentru ski si pentru anotimpul alb.
De ce nu m-am nascut in Alaska? :P